Am început acest modelaj cu gândul de a învăța să constriesc o figură umană, însă pe când modelam simțeam cum modelajul trage ceva afară din lăuntrul meu, așa încât procesul de lucru și scopul nu mai rezonau împreună.
Am termitat modelajul câteva săptămâni mai târziu, detaliile nu mai erau imaginare ci erau o personificare ..cred că aici am remarcat prima dată cât de multă putere are lutul să vorbească
dacă imi aduc bine aminte era una din vacanțele clasei aXI -a.
am avut ca și reper schițe anatomice din desenele lui Michelangelo Buonarroti
și Bammes – anatomia artistică
fotografiile următoare prezintă starea lutului după aproximativ 20 de ani
experimentul a fost să transform camera mea în spațiu alternativ unei galerii pentru lucrarea rezultată.
interesant pentru mine a fost și numărul dar și varietatea oamenilor ce au vizualizat lucrarea. Ea a devenit parte din ceea ce eu numeam acasă și acasă a devenit locul ei de prezentare, a funcționat bine această sinergie, până cănd am decis că timpul lutului s-a scurs. Am făcut unele planuri și să o transpun în alt material dar și să o transform din nou în materia primă din care a venit : lut moale. Am realizat notând ultima idee că procesul de a te întoarce din materia din care ești compus, este o paralelă pentru existența umană.
A doua opțiune a devenit în scurt timp reală, dar lucrarea rămîne de acum în această galerie virtuală. Lucrarea se numește„ Loss of hope„
văd distrugerea ei fizică ”statement” o metamorfoză, un triumf al Speranței
ro xa art roxana ionescu 